….
Sunt o persoana tare norocoasa….
Am 18 ani si jumatate si pot spune ca am facut aproape tot ce mi-am dorit pana acum … am niste parinti si un frate aproape perfecti, iar viata mi-a adus in cale numai oameni de calitate de la care am avut de invatat multe lucruri bune. Nu am multi prieteni, dar cei pe care ii am (ii numar pe degetele de la o mana) sunt cei mai buni si cei mai frumosi si cei mai destepti, in schimb am foarte multi amici si cunostinte.
Bineinteles ca am avut si multe piedici si momente grele, am cazut si m-am ridicat, am plans, am ras, dar de fiecare data am mai invatat ceva…am pierdut persoane dragi, dar am intalnit altele cel putin la fel de dragi, am avut probleme cu gard de dificultate specific varstei, si cum sunt o fire ambitioasa, am iesit de fiecare data cu capul sus:). Am avut si probleme de sanatate, in clasa a patra am avut un accident si am fost la un pas de moarte, insa cineva de sus a considerat ca mai am multe de facut pana sa “ma duc” .
In prezent traversez o perioada plina de schimbari, probabil pentru ca trec de la adolescenta la maturitate, si am inceput sa privesc in urma dar mai ales in viitor cu alti ochi. Am inceput sa port alt respect oamenilor care m-au ajutat pana acum si sa renunt la “ura” ce le-o purtam celor care mi-au gresit. Imi amintesc cu drag de toate momentele din viata mea, fie ele rele sau bune, pentru ca stiu ca nimc din ce a fost rau nu mi-a daunat, au fost intamplari prin care a trebuit sa trec pentru a deveni eu cea de acum.
Ca sa nu credeti ca imi place sa dramatizez, o sa va povestesc pe scurt ce a insemnat viata mea pana acum. De la 8 ani am facut vioara pana acum doi ani, am trait intr-o lume diferita de cea in care traiesc copii in general… Noi cei care facem muzica, sau sport, sau alte activitati care necesita studiu si antrenament trebuie sa renuntam la multe, dar de cele mai multe ori nici nu ne dam seama ca am renuntat la ceva, pentru ca asa ni se pare normal, sa nu ne jucam, sa nu pierdem vremea in fata blocului, sa nu pierdem vremea in nici un fel, sa valorificam cat mai mult timp dedicandu-l studiului. Este multa munca si sacrificiu, se investeste mult suflet, daruire, timp si bani. Satisfactia este pe masura, mai mult cea morala decat cea materiala, dar de la un anumit nivel in sus vine si cea materiala. Chiar daca initial am vrut sa fac vioara ca hobby, totul a devenit serios, am inceput sa cant si muzica usoara, sa merg la festivaluri, apoi am inceput sa prezint anumite spectacole. Oameni care au crezut in mine mi-au oferit multe sanse, de care eu am profitat si am vrut sa ii fac sa nu le para rau pentru ce mi-au oferit. Toate acestea au avut insa un pret, destul de greu de suportat pentru un copil… traiam in doua medii: cel de la scoala de arte si cel de la scoala generala. La arte, eram ca o familie unita de profesoara noastra de teorie si cor, insa la scoala generala, parca eram venita din alta lume, nimeni nu putea sa imi inteleaga obligatiile legate de muzica, inafara de profesorul de fizica din clasele 5-8:)). In calasa a 9a m-am dus la liceul de muzica din Pitesti, liceu in care nu am intalnit absolut nimic care sa imi placa. A fost un an chinuitor pentru mine…. faceam vioara cu o profesoara extraordinara pentru toti ceilalti, inafara de mine, imi placea mult de ea ca om, dar nu ca profesor… aveam la muzica de camera un betiv nebun, care ne incuia cate 5 ore in clasa ca sa studiem, la teorie alt nebun care in 9 luni de scoala mi-a dat vreo 4 palme (doua mi le-a dat cand aveam febra aproape 40 si eu veneam la ora lui ca sa nu-mi puna absenta nemotivata), la istoria muzicii o femeie frustrata si rea care ne dadea numai note de 3, care tipa non-stop, ne era frica si sa respiram in fata ei… Din clasa a 10 a m-am mutat la liceul de muzica George Enescu in Bucuresti, alta nebuna la vioara, dar aici scopul meu era altul si anume sa ma mut la jazz vocal din clasa a 11 a. Aici am intrat intr-un colectiv foarte frumos, de artisti, o diriginta exceptionala, numai profesori buni si intelegatori….
In momentul de fata astept sa dau bacul, invatand de zor, cu ganduri mari pentru viitor si cu o oarecare stare de melancolie…. imi dau seama cat de norocoasa am fost, am gasit mai mereu omul potrivit la locul potrivit, in momentul potrivit, am avut pe umarul cui plange si alaturi de cine sa imi traiesc fericirea. Am gasit mereu un prieten in oameni la care nu ma asteptam, am trait experiente de neuitat, am avut din ce si de la cine invata si cel mai important din toate acestea am invatat sa imi fac viata frumoasa, si sa profit de tot ce primesc. Spun cu mana pe inima ca sunt o persoana norocoasa si ca viata mi-a dovetit ca asa este.
…
), fac galagie in ore…sunt pretene din nou… Eliza o mai cearta pe Liana din cand in cand si are dreptate..X(…:))
