If Tomorrow Never Comes

Despre mine…

….

Sunt o persoana tare norocoasa….

Am 18 ani si jumatate si pot spune ca am facut aproape tot ce mi-am dorit pana acum … am niste parinti si un frate aproape perfecti, iar viata mi-a adus in cale numai oameni de calitate de la care am avut de invatat multe lucruri bune. Nu am multi prieteni, dar cei pe care ii am (ii numar pe degetele de la o mana) sunt cei mai buni si cei mai frumosi si cei mai destepti, in schimb am foarte multi amici si cunostinte.

Bineinteles ca am avut si multe piedici si momente grele, am cazut si m-am ridicat, am plans, am ras, dar de fiecare data am mai invatat ceva…am pierdut persoane dragi, dar am intalnit altele cel putin la fel de dragi,  am avut probleme cu gard de dificultate specific varstei, si cum sunt o fire ambitioasa, am iesit de fiecare data cu capul sus:). Am avut si probleme de sanatate, in clasa a patra am avut un accident si  am fost la un pas de moarte, insa cineva de sus a considerat ca mai am multe de facut pana sa “ma duc” .

In prezent traversez o perioada plina de schimbari, probabil  pentru ca trec de la adolescenta la maturitate, si am inceput sa privesc in urma dar mai ales in viitor cu alti ochi. Am inceput sa port alt respect oamenilor care m-au ajutat pana acum si sa renunt la “ura” ce le-o purtam celor care mi-au gresit. Imi amintesc cu drag de toate momentele din viata mea, fie ele rele sau bune, pentru ca stiu ca nimc din ce a fost rau nu mi-a daunat, au fost intamplari prin care a trebuit sa trec pentru a deveni eu cea de acum.

Ca sa nu credeti ca imi place sa dramatizez, o sa va povestesc pe scurt ce a insemnat viata mea pana acum. De la 8 ani am facut vioara pana acum doi ani, am trait intr-o lume diferita de cea in care traiesc copii in general… Noi cei care facem muzica, sau sport, sau alte activitati care necesita studiu si antrenament trebuie sa renuntam la multe, dar de cele mai multe ori nici nu ne dam seama ca am renuntat la ceva, pentru ca asa ni se pare normal, sa nu ne jucam, sa nu pierdem vremea in fata blocului, sa nu pierdem vremea in nici un fel, sa valorificam cat mai mult timp dedicandu-l studiului. Este multa munca si sacrificiu, se investeste mult suflet, daruire, timp si bani. Satisfactia este pe masura, mai mult cea morala decat cea materiala, dar de la un anumit nivel in sus vine si cea materiala. Chiar daca initial am vrut sa fac vioara ca hobby, totul a devenit serios, am inceput sa cant si muzica usoara, sa merg la festivaluri, apoi am inceput sa prezint anumite spectacole. Oameni care au crezut in mine mi-au oferit multe sanse, de care eu am profitat si am vrut sa ii fac sa nu le para rau pentru ce mi-au oferit. Toate acestea au avut insa un pret, destul de greu de suportat pentru un copil… traiam in doua medii: cel de la scoala de arte si cel de la scoala generala. La arte, eram ca o familie unita de profesoara noastra de teorie si cor, insa la scoala generala, parca eram venita din alta lume, nimeni nu putea sa imi inteleaga obligatiile legate de muzica, inafara de profesorul de fizica din clasele 5-8:)). In calasa a 9a m-am dus la liceul de muzica din Pitesti, liceu in care nu am intalnit absolut nimic care sa imi placa. A fost un an chinuitor pentru mine…. faceam vioara cu o profesoara extraordinara pentru toti ceilalti, inafara de mine, imi placea mult de ea ca om, dar nu ca profesor… aveam la muzica de camera un betiv nebun, care ne incuia cate 5 ore in clasa ca sa studiem, la teorie alt nebun care in 9 luni de scoala mi-a dat vreo 4 palme (doua mi le-a dat cand aveam febra aproape 40 si eu veneam la ora lui ca sa nu-mi puna absenta nemotivata), la istoria muzicii o femeie frustrata si rea care ne dadea numai note de 3, care tipa non-stop, ne era frica si sa respiram in fata ei… Din clasa a 10 a m-am mutat la liceul de muzica George Enescu in Bucuresti, alta nebuna la vioara, dar aici scopul meu era altul si anume sa ma mut la jazz vocal din clasa a 11 a. Aici am intrat intr-un colectiv foarte frumos, de artisti, o diriginta exceptionala, numai profesori buni si intelegatori….

In momentul de fata astept sa dau bacul, invatand de zor, cu ganduri mari pentru  viitor si cu o oarecare stare de melancolie…. imi dau seama cat de norocoasa am fost, am gasit mai mereu omul potrivit la locul potrivit, in momentul potrivit, am avut pe umarul cui plange si  alaturi de cine sa imi traiesc fericirea. Am gasit mereu un prieten in oameni la care nu ma asteptam, am trait experiente de neuitat, am avut din ce si de la cine invata si cel mai important din toate acestea am invatat sa imi fac viata  frumoasa, si sa profit de tot ce primesc. Spun cu mana pe inima ca sunt o persoana norocoasa si ca viata mi-a dovetit ca asa este.

Eliza-Gabriela Puchianu

DSCF4738.jpge

Ea este colega si prietena mea Eliza Puchianu, o pianista foarte talentata, o fata foarte frumoasa, si mai presus de toate asestea, un om extraordinar, cu un suflet mare.

Pe eliza am cunoscut-o acum trei ani cand am venit in Bucuresti. Relatia noastra a avut un destin ciudat, as putea spune ….

In clasa a X-a primul nostru contact a fost nu tocmai prietenesc…eu am rugat-o sa imi imprumute o partiturta, iar ea s-a rastit la mine (porbabil avea o zi proasta) spunandu-mi ca ea nu stie, nu are, nu poate:))…. Apoi lucrurile s-au schimbat, tot anul am stat impreuna in banca intai, am ras, ne am distrat,am facut muuulte poze (toata lumea inclusiv mama Elizei si mama mea ne spuneau ca semanam ff mult) , insa doar atat…toate acestea se consumau doar la scoala…

A urmat clasa a XI-a… totul a inceput frumos. Iesiri in oras cu colegii, ore de teorie impreuna, stat in aceasi banca, toate acestea pana la un moment dat cand din cauza mea ne-am certat foarte urat…  ne intepam pe unde ne prindeam, nu ne iertam nimic (mai ales ea mie) si stau sa ma gandesc acum, ca in locul ei oricine  altcineva,  m-ar fi batut de o mie de ori in anul ala..:”>… Am trecut si peste asta, vine si clasa aXII-a. Cele doua fete acum au crescut, s-au maturizat, stau din nou in prima banca, ies la suc, povestesc, barfesc ;)),  fac galagie in ore…sunt pretene din nou… Eliza o mai cearta pe Liana din cand in cand  si are dreptate..X(…:))

Am multe amintiri cu Eliza, si relatia noastra eu o consider una speciala. Imi plac oamenii inteligenti care vor sa faca ceva cu viata lor, iar Eliza este mai mult de atat:). Are aproape 19 ani, a avut concerte in toata Europa, are planuri mari de viitor si stiu ca si le va realiza, pentru ca este o fata ambitioasa, perseverenta, cu dorinta de munca si cu un foarte mare defect…:(… este mult prea modesta pentru toate realizarile pe care le are:)..

Mi-asdori ca Eliza sa scrie o carte cu toate experientele ei, pe care sa o citeasca si copii mei….vor avea foarte multe de invatat de la ea, asa cum am avut si eu:)

In toamna Eliza va pleca la studii in Dublin si ii doresc mult noroc, sa isi vada toate visele implinite si sper ca ne vom vedea des, in limita timpului pe care il vom avea….

Daca vreti sa o auziti pe eliza cantand dati search pe youtube Eliza Puchianu, iar daca vreti sa vedeti cat de frumos scrie accesati http://Elizagabriela.Wordpress.com

eu sh eliza6

13 Iunie 2009-Concertul Absolventilor

Aseara am fost la concertul absolventilor, ultimult concert sustinut de absolventii din liceul meu(George Enescu).  Am ramas mai mult  decat impresionata,  pentru ca anul trecut,  la acelasi concert nivelul a fost mult mai scazut…. colegii mei au cantat foarte frumos,  orchestra a sunat neasteptat de bine,  solistii au fost niste adevarate vedete,  dirijorul minunat,  cu miscari impunatoare si pline de precizie, iar atmosfera din sala una care iti dadea o stare de bine..pe mine m-a facut sa ma simt  mandra…

P1070479

Chiar  daca in clasa atmosfera uneori a fost  alta cu  certuri, barfe, etc., ca in orice liceu, pe scena colegii mei au facut o echipa foarte buna, demonstrand ca muzica ne uneste intotdeauna, asa cum sper ca tot  muzica ne va aduce impreuna si pe viitor in ciuda faptului ca  multi dintre ei vor pleca din tara. Sper ca ne vom reintalni, si promit ca nu voi lipsi din sala la nici unul din concertele lor .

GAUDEAMUS…

Nu am mai avut asemenea emotii niciodata… nici la examene, nici la festivaluri, nici la spectacole… nicaieri… niciodata… tremur si am fluturi in stomac.. si mi s-au taiat picioarele de la genunchi in jos.. o sa cad de pe tocuri:”>…

GHID DE SPRAVIETUIRE IN BUCURESTI

Dupa o zi in care am circulat din plin cu mijlocul de transport in comun bucurestean,am tras cateva concluzii,care au dus la acest asa-zis “ghid”.

Ca o prima regula de supravietuire,ca sa ii spun asa,va recomand sincer,sa renuntati la cei 7 ani de acasa,care la oamenii nascuti si crescuti in Buc. lipsesc cu desavarsire(nu vreau sa jignesc pe nimeni,exista si exceptii). Cum se numeste atunci cand o cucoana de 40 de ani care are pretentia ca este o doamna vine si te impinge ca se se urce ea prima ea in autobuz,urcata in autobuz iti da si cateva funduri ca sa isi composteze biletul,apoi se uita dupa un/o tanar/a pe care il/o fixeaza cu cu subinteles,sa i dea locul de pe scaun,daca vede ca tanarul/a o ignora vine si fara nici o jena il/o da la o parte si ii zice si cateva de dulce ca vezi doamne e prost crescut si ea saraca vine de la munca,si e obosita si vai de ea…:)) Daca asa se comporta “doamna mama” ce pretentii sa ai de la fica/fiul e?!? de exemplu azi am vazut o tanara domnisoara care fara nici un fel de exagerare (am darul asta) era frumoasa…ce iubit avea?!?..un fel de rapperas care asculta manele pe tel in troleu,si care facea niste glume foarte proaste si se lega aiurea de oamenii din troleu…aaa…oare fata aia ce vede la el?!…sau poate ca nu are si ea niste standarde…sau poate ca si mam ei este genul de “lady” care merge cu troleul,da funduri in stanga si-n dreapta ca sa-si faca loc,ajunge acasa fumeaza o tigarica,se uita la doua telenovele dupa care iese la o barfa in fatza blocului,ca a venit caldura,s-a marit ziua..seminte slava domnului se gasesc la toate chioscurile si se are si bine cu vecinul de la unu .l-a convins sa scoata si el o boxa la fereastra cu maneaua la maxim…

Nu ma intelegeti gresit,nu am nci o problema cu mijlocul de transport in comun,sau cu persoanele care il folosec,(eu il folosesc zilnic de cel putin trei ani),dar sunt total contrariata de comportamentul unora…de obicei sunt o persoana draguta,vorbesc frumos cu oamenii,cedez locul meu batranilor fara sa mi l ceara,dar de ce trebuie sa fiu calcata de aceste “doamne”?!?( barbatii sunt mai ok..)de ce trebuie sa fiu impinsa?!?..facem legea dupa greutate?!?..cine e mai gras sta mai bine?!?…

in fine… acum vorbesc din toti nervii pe care mi i-am facut azi,si din toate ghionturile pe care le am primit..dar asta nu inseamna ca nu exista si un smabure de adevar in tot ce am zis,iar voi stiti asta! Sunteti de acord cu faptul ca Bucurestiul a ajuns  o adunatora de hoti,cersetori,ciori si prostie…. cat mai mutla prostie……iar noi il suportam fara voia noastra…nu suntem vinovati ca ne-am nascut in Romania…dar asta nu isneamna k nu puteam schimba ceva…..

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.